RUGĂCIUNEA DE MIJLOCIRE

MIJLOCIREA

Probabil cu toții suntem familiari cu termenul de rugăciune, aceasta fiind unealta de comunicare cu Dumnezeu.

În scrisoarea lui Pavel către Timotei (1Timotei 2:1),

„Mai înainte de toate deci îndemn ca să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii; pentru împărați și pentru toți care sunt în stăpâniri înalte, ca să petrecem viață lină și liniștită în orice cucernicie și bunăcuviință.”
1 Timotei 2:1-2 VDCL
https://bible.com/1996/1ti.2.1-2.vdcl

 

acesta face un fel de clasificare a rugaciunilor, evidențiind faptul că ele sunt de mai multe tipuri : cereri, rugăciuni, mijlocire și mulțumire.

În acest articol vom încerca să înțelegem ce este rugăciunea de mijlocire și cum funcționează ea.

Cuvântul mijlocire (eng. intercession) este definit ca fiind o acțiune de a interveni pentru cineva, acțiunea de a-ți folosi influența pentru a face pe cineva care aste în autoritate să ierte pe cineva sau să îl salveze de pedeapsă. Cuvântul original din limba ebraică este “pagha” și se găsește în mai multe contexte în Biblie, care ne oferă un sens mai amplu a ce înseamnă mijlocirea și mijlocitorul.

Cuvântul pagha, în diverse contexte este înțeles (și de multe ori tradus) ca: “a întâlni”( 1 Samuel 10:11), “a lovi la ” (asociat cu imaginea trăznetului- Iov 36:32), “conflict” sau “război“ (1 Sam 22:17, Jud 8:21, 15:12, 2 Sam 1:15), “fixarea și revendicarea teritoriului”(Iosua 16:5-7), “a negocia cu Dumnezeu pentru cauza altcuiva” (Geneza 23:8, Rut 1:16), “a lua asupra” și “povară” (Isaia 53:6, Matei 11:30).

Probabil fiecare dintre noi ne-am rugat la un moment dat pentru cei dragi, ca Dumnezeu să intervină pentru ei.

Cuvântul mijlocire poate fi ilustrat prin imaginea unui avocat care pledează pentru cel vinovat în fața unui judecător. În cazul nostru știm că judecătorul este unul drept, neprihănit și plin de îndurare, care ne primește cu drag în sala tronului Său și care a adus dreptate prin moartea Fiului Său pentru orice păcat săvârșit de omenire, această judecată este descrisă prin cuvintele profetului Isaia în cartea din Vechiul Testament (Isaia 1:18).

„Veniți acum și să ne judecăm, zice Domnul. Dacă vor fi păcatele voastre ca și cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; dacă vor fi roșii ca stacojiul, vor fi ca lâna.”
Isaia 1:18 VDCL
https://bible.com/1996/isa.1.18.vdcl

Astfel avem încredere să mergem înaintea tronului său fără frică, știind că prin Isus am primit favoarea de a vorbi direct cu Tatăl.

 

Vedem această raportare și la Avraam când mijlocește pentru Sodoma (Geneza 18:20-32).

„Și Domnul a zis: Pentru că strigătul Sodomei și Gomorei este mare și pentru că păcatul lor este foarte greu, mă voi pogorî acum, și voi vedea dacă au făcut în totul după strigătul care a venit la mine; și dacă nu, voi ști. Și bărbații s‐au întors de acolo și au mers spre Sodoma și Avraam stătea încă înaintea Domnului. Și Avraam s‐a apropiat și a zis: Vei prăpădi tu și pe cel drept cu cel rău? Poate că sunt cincizeci de drepți în cetate: vei prăpădi ta și nu vei cruța locul pentru cei cincizeci de drepți care sunt în el? Departe de tine să faci așa să ucizi pe cel drept cu cel rău și cel drept să fie ca cel rău; departe de tine! Oare nu va face dreptate judecătorul întregului pământ? Și Domnul a zis: Dacă voi afla în Sodoma cincizeci de drepți în cetate, atunci voi cruța tot locul pentru aceștia. Și Avraam a răspuns și a zis: Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului eu care sunt pulbere și cenușă. Poate că vor lipsi cinci din cei cincizeci de drepți: vei prăpădi tu toată cetatea pentru cei cinci? Și el a zis: Nu voi prăpădi dacă voi afla acolo patruzeci și cinci. Și el i‐a mai vorbit iarăși zicând: Poate că se vor afla acolo patruzeci! Și el a zis: N‐o voi face pentru cei patruzeci. Și el a zis: Să nu se mânie Domnul și voi vorbi: poate că se vor afla acolo treizeci! Și el a zis: N‐o voi face dacă voi afla acolo treizeci. Și el a zis: Iată acum am cutezat să vorbesc Domnului: poate că se vor afla acolo douăzeci. Și el a zis: Pentru cei douăzeci n‐o voi prăpădi. Și el a zis: Oh, să nu se mânie Domnul și voi mai vorbi numai de astă dată! Poate că zece se vor afla acolo. Și el a zis: N‐o voi prăpădi pentru cei zece.”
Geneza 18:20-32 VDCL
https://bible.com/1996/gen.18.20-32.vdcl

Un alt motiv care ne dă curaj să mergem ca avocați” constă în faptul că însuși Isus mijlocește înaintea Tatălui pentru omenire, astfel în momentul în care acceptăm să ne implicăm ca și mijlocitori, devenim parteneri cu Dumnezeu în misiunea de a aduce voia Lui pe pământ.

Mijlocirea are la bază comunicarea dintre noi și Dumnezeu: noi venim la El, auzim Cuvintele Lui, le rostim, ne însușim perspectiva Lui și lucrăm împreună cu El ca ea să vină în ființă.                                                                                            Acuratețea comunicării și modului în care auzim ceea ce spune El se fondează în relația „intimă” și personală pe care o avem cu Creatorul nostru, fiecare având un mod specific de a “auzi”, în funcție de darurile Duhului Sfânt (1 Cor 12, 14) și modul unic în care este creat.

4Deși sunt oferite mai multe daruri spirituale, există un singur Spirit de la care provin ele. 5Sunt diferite slujbe (spirituale), dar ele sunt administrate de același Stăpân. 6Există o diversitate de activități (spirituale), dar ele sunt realizate în fiecare (creștin) de același Dumnezeu. 7Manifestându-se în fiecare, Spiritul lucrează pentru beneficiul celorlalți (creștini)8Concret, Spiritul oferă unuia capacitatea de a vorbi cu înțelepciune; iar altuia, același Spirit îi dă abilitatea de a facilita creșterea în cunoaștere (a celorlalți) prin mesajul lui verbal. 9Unul primește (ca dar spiritual) credința de la același Spirit care oferă altuia darul de vindecare. 10Un creștin primește darul care îi conferă capacitatea de a face lucruri miraculoase, iar altuia i se dă profeția ca dar spiritual personal, în timp ce un altul primește abilitatea discernământului cu privire la proveniența spiritelor. Unuia i se oferă darul de a vorbi în diferite limbi, iar altuia pe acela al interpretării limbilor. 11Toate (aceste daruri spirituale) provin de la același Spirit care decide în mod suveran ce să ofere fiecăruia. 12Corpul uman este o unitate formată din mai multe părți care îl compun. La fel este și (ce a făcut) Cristos. 13Vreau să spun că noi am fost „botezați” toți de un singur Spirit, formând astfel un singur Organism – indiferent că (din punct de vedere etnic) suntem iudei sau greci, (iar din punct de vedere social, suntem) sclavi sau oameni liberi. Și tuturor ni s-a oferit posibilitatea „să bem” dintr-un singur Spirit. 14Este evident faptul că organismul uman nu este format dintr-un singur organ, ci din mai multe.

Prin această comunicare ținta rugăciunii de mijlocire este făcută clară, deoarece Dumnezeu nu vrea să bâjbâim în întuneric, ci ne-a lăsat Duhul Sfânt care ne conduce pe căile Lui. De multe ori strategia aleasă de El este cea mai directă și cu impactul  cel mai mare. (Iosua 6:2-16).

„Și Ierihonul era închis și încuiat din pricina copiilor lui Israel: nimeni nu ieșea și nimeni nu intra. Și Domnul a zis lui Iosua: Vezi, am dat în mâna ta Ierihonul și pe împăratul său și pe vitejii săi de oștire. Și să înconjurați cetatea, toți oamenii de război, rotindu‐vă în jurul cetății odată. Așa să faci șase zile. Și șapte preoți să poarte șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului și în ziua a șaptea să înconjurați cetatea de șapte ori și preoții să sufle din trâmbițe. Și va fi așa: când vor sufla lung cu cornul de berbece și veți auzi sunetul trâmbiței, tot poporul să strige cu strigăt mare și zidul cetății va cădea pe locul său, și poporul se va sui fiecare drept înainte. Și Iosua, fiul lui Nun a chemat pe preoți și le‐a zis: Ridicați chivotul legământului și șapte preoți să poarte șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului. Și a zis poporului: Treceți și înconjurați cetatea și bărbații înarmați să treacă inaintea chivotului Domnului. Și a fost așa: când a vorbit Iosua poporului, cei șapte preoți purtând cele șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea Domnului au trecut înainte și au suflat din trâmbițe, și chivotul legământului Domnului venea în urma lor. Și bărbații înarmați mergeau înaintea preoților, care suflau din trâmbițe, și coada oștirii venea după chivot; sunau din trâmbițe mergând. Și Iosua a poruncit poporului zicând: Să nu strigați, nici să nu vi se audă glasul, și niciun cuvânt să nu iasă din gura voastră până în ziua când vă voi zice: Strigați! Atunci să strigați. Și chivotul Domnului a înconjurat cetatea, rotindu‐se odată; și au intrat în tabără și au mas noaptea în tabără. Și Iosua s‐a sculat dis de dimineață și preoții au ridicat chivotul Domnului. Și cei șapte preoți purtând cele șapte trâmbițe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, mergeau suflând mereu din trâmbițe și bărbații înarmați mergeau înaintea lor și coada oștirii venea după chivotul Domnului mergând și suflând din trâmbițe. Și a doua zi au înconjurat cetatea odată și s‐au întors în tabără. Așa au făcut șase zile. Și a fost așa: a șaptea zi s‐au sculat în zori de ziuă și au înconjurat cetatea în același chip de șapte ori; numai, în ziua aceea, au înconjurat cetatea de șapte ori. Și a fost așa: a șaptea oară preoții au suflat din trâmbițe și Iosua a zis poporului: Strigați, căci Domnul v‐a dat cetatea.”
Iosua 6:1-16 VDCL
https://bible.com/1996/jos.6.1-16.vdcl

Putem spune că prin acest angajament de a-L urma devenim arcași profesioniști. Totuși nu ar fi nevoie de astfel de abilități dacă nu ar exista un pericol iminent, un război de luptat. Astfel ajungem la sensul mijlocirii ca parte dintr-un război,  pe care Pavel îl definește în Efeseni ca fiind un război, nu împotriva oamenilor ci împotriva stăpânirilor și căpeteniilor din locurile înalte. Astfel devenim constienți că prin mijlocire intrăm în ofensivă în acest război spiritual care oricum este în toi, căci de aceea e nevoie de implicarea noastră activă. Tot Pavel ne introduce echipamentul necesar luptei (Efeseni 6), după ce ne amintește în (Efeseni 1) că locul din care luptăm este locul ceresc unde suntem așezați împreună cu Hristos, deci în autoritate și deasupra oricăror alte domnii.

Lupta în care ne angajăm poate fi: pentru o persoană, pentru locul de muncă, mediul în care suntem, o regiune, un oraș, o națiune sau la nivel global. La fel cum Dumnezeu l-a încurajat și l-a ghidat pe Iosua în revendicarea pământului promis, ca cetățeni ai cerului avem autoritatea de a lua prin mijlocire teritorii pentru Împărăția cerului, de sub dominațiile oricăror alte stăpâniri. Cu siguranță ați auzit despre orașe în care se întâmplă anumite lucruri negative, ca de exemplu certuri, crime, multe locuri abandonate, lipsa locurilor de muncă sau oameni ursuzi pe stradă, stresați sau răutăcioși. Cunoscând modul în care este Dumnezeu, ne putem da seama ușor că în aceste locuri nu este El cel care ia deciziile, ci mai degrabă alte stăpâniri. Încă din Vechiul Testament, Dumnezeu sesizează nevoia ca oamenii să intervină pentru ceea ce se întâmplă în națiunea și în viețile celor din jurul lor, aici El căutând un om care să fie gata să își ia angajamentul de a sta înaintea Lui pentru națiune (Ezechiel 22:30).

„Și am căutat între ei un bărbat care să dreagă zidul și să stea în spărtură înaintea mea pentru țară ca să n‐o stric, dar n‐am aflat niciunul.”
Ezechiel 22:30 VDCL
https://bible.com/1996/ezk.22.30.vdcl

Astfel putem face o diferență în mod practic prin decizia de a ne implica în mijlocire pentru a vedea promisiunile lui Dumnezeu împlinindu-se în locul în care suntem și în viețile celor din jurul nostru. Dumnezeu nu ne-a făcut neputincioși în fața circumstanțelor, ci a biruit ca noi să intrăm în această victorie și să trăim în ea.

Isus însuși ne încurajează la implicarea in această bătălie, prin trimiterea Duhului Sfânt care să ne conducă, prin faptul că El însuși mijlocește pentru noi și prin cuvintele Sale „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți căci Eu am biruit lumea” precum și „jugul meu este ușor”. El însuși este exemplul nostru de mijlocire prin viața Sa. El a venit ca să poarte povara noastră și a mijlocit pentru Israel și pentru întreaga omenire, ca păcatele noastre să fie iertate, împlinind pe deplin voia Tatălui, rupând puterea celui rău și învingând moartea, în toate acestea arătându-și dragostea față de noi. Astfel când mijlocim, la rândul nostru purtăm o povară până la împlinirea voii Tatălui. Aceasta de multe ori necesită perseverență din partea noastră cunoscând că bătălia va fi câștigată dacă nu renunțăm.

img_1170

Advertisement
%d bloggers like this: