Deschide inima pentru minunea nașterii Mântuitorului
Sfârșitul de an 2017/2018 ne-a adunat la studioul foto, cu voluntarii care au fost mai puțini decât ne-am așteptat.
Totul părea imposibil toată lumea care promisese implicarea în proiect a intrat de-odată în zona imposibilului; circumstanțe neprevăzute păreau a fi trimise special pentru ca adevărul Crăciunului să rămână neilustrat în acest proiect pentru bunicii de la Marpod. Am simțit deseori presiunea momentului căci nu aveam mult timp de pierdut totul părea o cursă contra cronometru.
Ideea de a fi în planul corect dar cu circumstanțe incorecte, m-a transportat brusc în timpul acela al căutării lui Iosif. Vedeam atmosfera vivid cu ochii minții: cuplu tânăr -Maria la prima sarcină, in travaliu, noaptea fără un loc pregătit din câte știa ea, pe soțul ei îl vedea fugind fără rezultat din loc în loc însă ea știa că nu mai poate aștepta mult. Mergea greu călare pe măgărușul cu care călătoreau, dar și mai greu pe jos, erau fața în față cu imposibilul, o realitate dură: a ajuns în iesle. Insă ceea ce nu a văzut ea, oastea ( armata) de îngeri care erau chiar afară cântând:
”Glorie în Excelsis Deo”, sau steaua (o planeta) care conducea de depate un convoi dintre cei mai cunoscuți și renumiți înțelepți ai vremii…. universul cât și natura planetei noastre a fost invadată cu realitatea minunată a Duhului Sfânt. Această realitate eclipsa cu desăvârșire pe prima.
Pregătiți și însoțiti de cele mai însemnate daruri …plătind prețul unui drum prin deșert..pentru a vedea minunea nașterii, Magii au ales să participe fizic la ceea ce cerul le arăta. Salvatorul era acum născut și de atunci istoria a devenit încarnată în eternitate. ce moment Glorios!
Însă cei mai mulți nu au simțit momentul, căci fuseseră prinși in traficul recensământului…întradevăr așa e viața … totuși de aici din aceste exemple curge și puterea care e acum disponibilă, pentru fiecare din noi, de a alege să fim imputerniciți de lucruri spirituale mai degrabă decât de cele materiale. Mă bucur pentru echipa noastră care a decis să iși exprime credința în fața opoziției. Credința este motivația și puterea prin care am reșuit să ajungem cu echipa formată la azilul din Marpod în ciuda circumstanțelor. Am fost transformați de această alegere cred eu.
Mai jos este afișul cu actorii principali. Domnului mulțumim ! Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără echipa tehnică și cea logistică organizarea transportul și sacrificiul celor ce Sâmbătă înainte de Crăciun au dori să aducă căldura dragostei Divine în inimi care altfel ar fi fost mai triste, cu gesturi mici se fac schimbări mari. Mulțumim Domnului pentru fiecare dintre ei.
mai jos sunt câteva cadre ce ilustrează ideea de stop motion.